O decizie greu de luat !!!
Ce faci atunci când eşti marginalizat, atunci când vorbeşti fără să te audă nimeni, atunci când orice ai spune este trecut cu vederea sau amânat la nesfârşit. Ai mai multe variante : poate este mai usor să te complaci cu situaţia, sau să te faci auzit, să strigi şi să devii isteric, ceea ce ar însemna să te umileşti cerând ascultare. Sunt unii care suntem prea mândri să le facem pe toate acestea şi prin urmare celor care ne ignoră le vom întoarce spatele. Un conducător trebuie să ştie să pedepsească greşelile supuşilor săi tot aşa cum recunoaşterea meritelor are o importanţă capitală.
Revenind la politica de partid cu care v-am obişnuit deja de ceva vreme ştiu că m-aţi înţeles perfect, şi din discuţiile avute v-am dovedit că am scris pe acest blog numai adevăruri. Tocmai din această cauză după ce m-am gândit destul de mult la ce urmează să fac în viitor, am cules păreri pro şi contra, vă anunţ că urmează să-mi dau demisia din Partidul Social Democrat. Este primul partid în care am activat, pun la o parte 9 ani de activitate în cadrul PSD şi vă rog să mă credeţi că nu este uşor. Prietenii sunt convins că mă înţeleg iar de duşmani nu-mi pasă. Mârsăviile lor au determinat aceste acţiuni şi cei care din diverse motive au ignorat toate problemele din Marghita. Zicea un prieten că am fost învins. Poate că aşa o fi dar eu recunosc că m-am săturat de toate nedreptăţile pe care le-am suportat şi sunt hotărât să nu mai continui să accept nimic din toate astea. Principala întrebare pe care am adresat-o tuturor a fost : Poţi să-mi spui două motive care să mă determine să rămân in PSD ?
Comentarii
Trimiteți un comentariu