Datorii, explicaţii şi păreri


Am plecat din Partidul Social Democrat, aşa cum am zis că voi face. Regret doar că nu am reuşit să mă întâlnesc cu toţi aceeia care sunt sau mi-au fost prieteni ca să le dau ocazia să-mi pună intrebări la care răspundeam cu plăcere. Au ajuns însă la urechile mele unele acuzaţii pe care le consider jignitoare, nesusţinute de dovezi şi fără scrupule, făcute şi povestite de foştii mei colegi de partid faţă de care, şi mă refer la mincinoşi, nu am nici un respect, şi din cauza cărora am venit în echipa actuală, de care sunt tot mai mândru pe zi ce trece : Partidul Naţional Liberal. 

Una dintre aceste acuzaţii ar fi şi aceea că cei din PSD m-au sprijinit, „m-au pus”, manager la Spitalul Municipal „Dr. Pop Mircea” Marghita în anul 2009, iar eu le-am intors spatele. Şase luni de negocieri, nume vehiculate, care toţi erau posibili înlocuitori ai mei pentru această funcţie duşmănii şi diversiuni de toate felurile în propria echipă de atunci din PSD Marghita. Cei care mă cunosc nu au nevoie de explicaţii, nu vreau să plictisesc cu detalii. Răspunsul meu pentru aceştia este următorul : am dat tot ce am putut pentru PSD, am susţinut echipa din toate punctele de vedere, în opoziţie, timp de 8 ani, şi la putere dintr-un an şi jumătate m-aţi numit manager de spital nouă luni de zile şi vreţi să mă plec în faţa voastră ? Vă mulţumesc pe această cale pentru timpul pe care l-am petrecut pe această funcţie şi pentru faptul că a fost aproape la fel de lung ca şi perioada în care v-aţi întrebat : să-l punem ?... să nu-l punem ?... Dacă ştiam că rămân cu datorii pentru tot restul vieţii evitam toate acele evenimente din anul 2009, datorită cărora am văzut că în PSD Bihor nu se gandesc unii că voturile lor s-au strâns şi datorită muncii mele, a celor care mă susţin. Eu nu le mai reproşez nimic. Rămas bun !

Nu pot să închei fără a mulţumi tuturor acelora care s-au alăturat echipei, care m-au urmat pe noul drum politic. Vă promit că voi face întotdeauna ceea ce depinde de mine să nu vă dezamăgesc, ştiţi că sunt un om de cuvânt şi am luptat pentru binele nostru al tuturor. Voi sunteţi forţa mea, voi mă faceţi omul care sunt în politică sau în societate şi fără voi sunt simplul om care se numeşte Ciora Florian. Cu toţii suntem o echipă, trăim şi muncim împreună, avem acelaţi scop : să facem o lume mai bună, un oraş mai frumos o ţară mai bună pentru a nu mai fi nevoiţi să plecăm. Sper din tot sufletul ca celor care au plecat să le placă în viitorul apropiat să vină acasă şi să le convină să rămână.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Articolul original pentru Foaia Liberala nr 1/2012

Unde ne îndreptăm?

PSD - în Marghita