Despre SPACS Marghita

Am purtat mai multe discuții cu referire la SPACS (Serviciul Public de Apă Canal și Salubritate) din Marghita pentru că cei de la UDMR, nemulțimiți de mersul lucrurilor acolo au căutat mai întâi să o vândă și apoi, puși în imposibilitatea de a reabilita instituția nu găseau soluții concrete. Nici nu aveau cum să o facă din moment ce ei o conduc de 20 de ani, prima dată sub denumirea de Salubram SA și mai apoi sub denumirea actuală. În urmă au lăsat 1,5 mld numai la Salubram și nu au făcut o evaluare a datoriilor pe care le au în prezent. Noi, cei de la PNL ne-am opus externalizării ca și falimentării serviiciului. Am făcut demersuri pentru asumarea răspunderii economice și politice privitor la managementul acestui serviciu public însă UDMR-ul și PSD-ul au venit cu varianta de conpromis să fim toate partidele implicate astfel încât să nu poarte nimeni răspunderea dezastrului ce va urma la SPACS.

Nu vă lăsați păcăliți, marghiteni de bună credință, căci de fapt nu se schimbă nimic. Tot Horvath și cei care au adus societatea la falimentul și starea actuală vor fi în conducerea societății. Prima dată au schimbat denumirea și acum vor să sacrifice un om. Nu vă mirați pentru că Ola, directorul actual, v-a demisiona pentru a spăla păcatele celor din UDMR iar de data asta au găsit ca spălător pe Durnea de la PSD. Cine poate să se angajeze la conducerea SPACS cu directori impuși. Numai un inconștient. Sper să aibă în continuare specimen de semnătură ca să poată fura și din bani astfel încât să-l poată lucra pe manager în voie și fără rețineri.

Noi, PNL Marghita, am renunțat la orice pretenție pentru orice fel de funcție în acest serviciu până când cei din conducerea municipiului nu vor pricepe că managementul unității nu se face pe interes de fraudă. Cineva trebuie să răspundă și până acum UDMR-ul a reușit să se fofileze. Au reușit să vă fure fără încetare timp de 20 de ani și mai mult de atât să vă facă să credeți că voi sunteți de vină. Aștept cu nerăbdare să văd ce viitor va avea serviciul public care acum se numește SPACS Marghita iar în viitor?...


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Candidatul care merită

Unde ne îndreptăm?

Cum să-ţi faci duşmani în PSD Marghita